absorbtia calciuluiCalciul este cel mai abundent cation din corpul uman, şi un mineral foarte important pentru menţinerea funcţiei neuromusculare. Aceasta constituie 2% din greutatea totală a corpului şi 26% din greutatea uscată a oaselor si a dintilor, precum fosfaţii şi carbonaţii. Aproximativ 0,5 g de calciu seric este schimbat cu calciul din oase in fiecare zi.

Absorbtia de calciu depinde de factorii enumeraţi mai jos.

1. Nevoia organismului – La o persoană normală, doar 30% din calciu este absorbit, insa cand este vorba despre un deficit proporţia absorbită este mai mare.

2. Concentratia – Alţi factori fiind egali, o mai mare concentraţia de calciu in alimente rezulta intr-o mai mare absorbţie.

3. Motilitatea intestinală – Graba intestinala scade absorbtia de calciu. In caz de diaree cronică şi utilizarea prelungită de purgative, absorbtia de calciu este diminuata considerabil.

4. Grăsimea – Atunci când absorbţia de grăsime este deficitară, ca şi în steatoree, calciul se combina cu acizii graşi în lumenul intestinului pentru a forma săpunuri de calciu insolubile. O absorbtie scăzuta de grăsime, diminueaza absorbtia de vitamina D.

5. Alimentele ingerate. Absorbtia de calciu din alimente este similară, dacă se extrage din lapte integral, ciocolata cu lapte, iaurt sau brânză. Absorbţie este, de asemenea, similara, indiferent dacă calciul este absorbit din lapte sau din acetat, lactat, gluconat, citrat, sau carbonat de calciu. Aminoacidul L-Iysine ajută la stabilirea unui echilibru de calciu, nu numai pentru că aceasta îmbunătăţeşte absorbţia de calciu, dar şi pentru că îmbunătăţeşte puterea de conservarea a calciului absorbit. Lactoza (zahărul din lapte) şi aminoacizi, cum ar fi arginina şi triptofanul, cresc absorbţia de calciu. Când sunt administrate concomitent cu polimeri de glucoza, absorbţia de clorură de calciu creste cu 1,5 pana la 5 ori, chiar şi în caz de deficit de vitamina D.

Cerealele conţin acid fitic (inozitol hexafosfat), care se combină cu calciu pentru a forma fitat de calciu insolubil, care nu este absorbit. În mod similar, alimentele care contin oxalati, cum ar fi spanacul, se combină cu calciu pentru a forma oxalat de calciu insolubil. Un exces de magneziu scade aparent absorbtia de calciu. Deficitul de lactază intestinala duce la o admisie scăzuta de lapte (şi, prin urmare, de calciu) şi posibil, de asemenea, la o scadere a absorbtiei de calciu.

6. Vitamina D –  Cel mai important factor în promovarea absorbtiei de calciu este vitamina D, deoarece stimuleaza formarea unei proteine ​​de calciu cu caracter obligatoriu care îmbunătăţeşte absorbţia de calciu. Atunci când vitamina D nu este consumata, ca in cazul unui regim strict vegetarian (vegan) regim alimentar care exclude chiar si laptele deoarece este considerat a fi de origine animală, sau în cazul în care pielea nu este expusă în mod adecvat la lumina soarelui, poate apare un deficit sever de vitamina D care are drept rezultat o absorbţie slabă de calciu.

Vitamina D3 (calcitriol: 1,25 dihidroxi vitamina 03) 400-800 IV poate fi valoroasa în asigurarea absorbtiei de calciu. Cu doze mari de vitamina 0, absorbtia de calciu din alimente poate fi aproape completa, şi este posibil să se menţină un echilibru de calciu pozitiv chiar şi pe un aport scazut.

Glucocorticoizii şi alcoolul reduc absorbţia intestinală a calciului.

7. Raportul dintre calciu si fosfor – Raportul de calciu are o influenţă importantă pentru absorbtia fosforului din alimente. Cele mai multe alimente care conţin calciu, de asemenea, au o proporţie corespunzătoare de fosfor. Laptele, ouăle şi unele legume cu frunze verzi, cum ar fi salata verde, furnizeaza aceste elemente în proporţiile necesare.

Nivelurile sanguine de calciu

Calciul este prezent în plasmă, dar nu în celulele roşii din sânge. Nivelul seric este de aproximativ  10 mg per 100 ml (2,4 mmol / l), dintre care aproximativ jumătate este ionizat iar restul legat de proteine. Calciu ionizat este difuzibil. Nivel seric normal este menţinut de către glandele paratiroide. Alcaloza reduce nivelul de calciu seric ionizabil. Reducerea nivelului de calciu ionic duce la iritabilitate musculara crescuta şi tetanie.

Restul de calciu seric este legat de proteine, în principal de albumină, astfel că, atunci când albumina plasmatică scade, nivelul seric de calciu este si el scăzut, insa daca această scădere este doar în forma non-difuzibila, tetania nu se dezvolta.

Factori de reglementare

Hormonul paratiroidian (HPT), mobilizeaza calciul şi fosforul din oase pentru a menţine nivelul din sânge.

Hiperparatiroidismul determină reabsorbţia minerale împreună cu matricele osoase, oferind un aspect de chisturi în oase (osteita fibroasa chistica), cel mai evident în craniu( vazute cu ajutorul razelor X). Se poate, de asemenea manifesta ca pietre la rinichi fără modificări osoase detectabile. HPT stimuleaza, de asemenea, mitocondriile din rinichi pentru a creşte conversia din calcidiol in calcitriol, care sporeşte absorbtia intestinala de calciu.

Calcitonina este un hormon peptidic produs de celulele C ale glandei tiroide. Beneficiind de o viata foarte scurta, aceast hormon este secretat in continuu. Secreţie creşte odata cu cresterea nivelului de calciu seric, ajutand la menţinerea nivelului sangvin prin prevenirea eliberarii de calciu din oase şi creşterea excreţiei urinare.

Terapeutic, calcitonina se utilizează atunci când calciului seric este mare, precum în boala Paget (în cazul în care reabsorbtia oaselor este scazuta), şi în carcinomul de sân şi hiperparatiroidism (în cazul în care aceasta creşte excreţia urinară a calciului). Estrogenul ridică nivelul de calcitonina şi previne pierderea de masa osoasa. Pierderea de masa osoasa din perioada de postmenopauză este atribuită estrogenului scăzut, prin urmare, este sugerata mai degraba terapia cu calcitonina decât cea cu estrogeni pentru prevenirea pierderii osoase in post-menopauza, precum si pentru tratamentul de osteoporoza.

Depozitare

Cea mai mare parte din calciul care se afla in organism (99%) este stocat in oase si dinti. Scheletul este rezervorul dinamic în care calciu este continuu depus şi resorbit. Această activitate dinamică este ridicata în rândul tinerilor şi scazuta odata cu vârsta. Aproximativ unu la sută din calciul total din organism se afla în circulaţie şi ţesutul moale.

Un episod de o usoara pana la moderata malnutritie, care apare în cursul primului an de viaţă, este asociat mulţi ani mai târziu, cu o incidenta crescuta de carii, atât în ​​dintii de lapte cat şi in cei permanenţi.

La pubertate, sub influenta hormonilor sexuali, fetele acumuleaza aproximativ 200 mg, iar băieţi 400 mg de calciu pe zi. Soldul pozitiv de calciu apare numai în cazul în care aportul de calciu este de peste 1000 de mg pe zi.

Excreţia

Aproximativ jumătate din aportul de calciu de zi cu zi este excretat în fecale, reprezentând partea neabsorbita de calciu şi calciul din surse endogene. Dacă este luata  o doză mare de vitamina D, conţinutul de calciu din scaune scade.

Aproximativ jumătate din aportul total de calciu zilnic este excretat prin urină. Excretia urinara de calciu este rezultatul net al filtrarii glomerulare şi reabsorbţiei tubulare. Excreţia urinară este sub controlul glandelor paratiroide, şi reprezintă cea mai mare parte de calciu endogen. Intervalul normal de calciu urinar la adulti la o dieta normala este de 100-300 mg (2.5-7.5 mmol) pe zi pentru bărbaţi şi 100-250 mg (2.5-6.5 mmol) pe zi pentru femei. Rinichii conserva calciu în timpul unui deficit.

Cu o funcţie renală normală, aproximativ opt la suta din calciul filtrat se elimină. Cu administrarea de diuretice pe baza de acid etacranic sau furosemid, resorbţia de calciu prin rinichi este inhibată, iar pierderea urinara este crescuta cu pana la 12%.

Direticele tiazide, pe de altă parte, conserva calciu prin creşterea reabsorbţiei tubulare renale, iar pierderea urinară este de doar trei la sută. Prin urmare, la pacienţii mai în vârstă cu hipertensiune arteriala, în special la femei, pierderea de masa osoasa si osteoporoza apare datorita furosemidului. Tiazidele sunt recomandate pentru prevenirea, precum si tratamentul osteoporozei. Prin scaderea excretiei de calciu, tiazidele sunt, de asemenea, utile în prevenirea reapariţiei de pietre la rinichi.

Un nivel ridicat de proteine ​​in dieta scade reabsorbtia de calciu prin rinichi şi creşte excreţia urinară de calciu.